Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

joi, 14 iunie 2012

SĂPTĂMÂNA SPIRIDON VANGHELI

Expoziţie de carte „Scriitorul din Coliba Albastră a Copilăriei”


Prozator, poet, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este cunoscut prin cărţile sale pentru copii pe mai multe meridiane ale lumii. S-a născut pe 14 iunie 1932 în satul Grinăuti, judeţul Bălti. Debuteaza in 1962 cu placheta „In tara fluturilor”, dupa care urmeaza mai multe volume: „Soarele”, „Pe lume”, „Baietelul din coliba albastra”, „Balade”, „Ispravile lui Guguta”, „Ministrul bunelului”, „Columb in Australia”, „Guguta - capitan de corabie”, „Steaua lui Ciubotel”, „Guguta si prietenii sai”, „Copii in catusele Siberiei” s.a. A tradus din poezia si proza universala pentru copii. In 2006 realizeaza un proiect de proportii „Carte de citire si gandire” pentru clasele I-IV in patru volume. Opera sa a fost tradusa in zeci de limbi, inregistrand milioane de exemplare, iar Guguta, eroul sau, este indragit atat de micul cititor, cat si de cel matur. Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internationala de Onoare „Andersen”, cu Premiul de Stat al RSSM, Premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Romania, cu titlul de maestru al artei si cu cel de scriitor al poporului.

   Vă propunem câteva opere literare din comoara creației lui Spiridon Vangheli de care dispune colecţia bibliotecii. Lecturând cărţile lui Vangheli, veţi pătrunde în universul miraculos al creației scriitorului, vă veţi avânta în călătorii fantastice împreună cu eroii săi Guguță, Ciuboțel, Ghiocica, Moş Dalbu ş. a.
Credem că această expoziţie vă va ajuta la formarea gustului vostru pentru lectură, la formarea calităţilor pozitive, veţi face deosebire dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, de care dau dovadă eroii literari a lui Vangheli.

Vangheli, Spiridon. Guguţă şi prietenii săi. - Ch., 1996. - Vol. I. -158 p.



Volumul este alcătuit din două părţi : Isprăvile lui Guguţă şi Steaua lui Ciuboţel. Lecturând această carte copii vor afla despre ,,Povestea lui Guguţă cu Moşii Crăciuni'', ,,Scrânciobul lui Guguţă'', ,,Cum a crescut Guguţă'' ş.a.



 
 
 

Vangheli, Spiridon. Guguţă şi prietenii săi. - Ch., 1994. - Vol. II. - 221 p.
Cartea este o continuare la isprăvile lui Guguţă şieste alcătuită din 3 părţi: În prima parte”Steaua lui Ciuboţel” ve-ţi afla despre ,,Cum s-au născut Mătuşa Dalbu şi Moş Dalbu'', ,,Oul de pe Lună'', ,,Sora Soarelui'', ,,Cum a dus Ciuboţel Moara de nas''. În cea de a doua parte intitulată Poezii (Mărgăritare din literatura universală. Tălmăciri) veţi face cunoştinţă cu creaţia personală a copiilor de pe întreg globul: Poezia ,,Feţiţa din Hiroşima'' de Nazîm Hicmet (Turcia), ,,Omuleţi de acadea'' de Austril Glustrand (Suedia), ,,Cântec de iarnă'' de Jac Prever (Franţa), ,,Necazul privighetorii'' de Iulian Tuvim (Polonia). În cea de-a treia parte “Pantalonia-Ţara Năstruşnicilor” autorul descrie ţara piticilor care seamănă cu o pereche de pantaloni întinşi la soare. Acei pitici îşi iubesc foarte mult ţara şi îi dedică cântece în limba pantaloneză: ,,Nu-mi trebuie Niponia / Nici altă ţară nici... / Mi-e dragă Pantalonia / Şi nu mă duc de aici!''.

Vangheli, Spiridon. Băiţelul din coliba albastră. - Ch., 1999. - 31 p.



Este o carte pentru cei care abia au învăţat a citi. În două trei propoziţii autorul le spune într-un mod neobişnuit copiilor cum este ,,Pădurea'', ,,Vântul'', ,,Ploaia'', ,,Soarele'', ,,Drumul'.' Picătura de umor nu lipseşte nici în acestă carte astfel iazul stă toată ziua în apă şi se scaldă, iar copacii sau strâns în Codru că lor le e urât câte unul, iar Verdele se urcă în copacii din iarbă.





Vangheli, Spiridon. Tatăl lui Guguţă când era mic: aventuri. - Ch., 1999. - 127 p.


E o carte de zile mari în care perepeţiile pline de haz a lui Guguţă te cuceresc. Bunicii sunt eroii acestei cărţi când au fost odată mici. Identificându-se cu dânşii, trecând prin cumpenele lor, copilul va primi mari lecţii de caracter, verticalitate şi optimism.Citind această carte copii se vor întreba care sunt relaţiile dintre ei cu părinţii şi bunicii lor.



Vangheli, Spiridon. Copii în cătuşele Siberiei. - Ch., 2001. - 39 p.



O carte care ne povesteşte adevărul crud al istoriei, adevărul vieţii unor persoane care au trecut prin chinurile deportărilor. Cartea ne învaţă lecţii de omenie, vrednicia oamenilor cu sufletul curat, care nu îl trădează pe Dumnezeu şi nu acceptă minciuna, sub nici o formă.



 
 
Vangheli, Spiridon. Carte de citire şi gîndire: Lecturi pentru clasa întâi. -Vol. 1. - Ch., 2006. - 112 p.



Cartea de citire şi gândire a lui Spiridon Vangheli este o carte aproape de copil, de învăţător, de părinţi de bunici, o carte pentru lecturile în familie. Răsfoindu-le descoperi o lume cu totul specială, în care cele mai frumoase poezii şi povestiri sunt din copilăria oamenilor celebri care au schimbat lumea: Isus Hristos, Socrate, Newton, Columb, Iulius Cezar, Leonardo da Vinci, Ştefan cel Mare, Mozart, Eminescu, Paganini, Chaplin, Disney, Neil Armstrong ş.a.

Primul volum este pentru cei micuţi din clasele I-a cu desene cât mai atrăgătoare şi texte din cele mai selecte: ,,Frumoasă-i limba noastră'', ,,Rândunica'', ,,Stopul'', ,,Maimuţa'' de marele poet Gr.Vieru; ,,Scrisoare bunicii'' de Ion Varamanu; ,,Ochii mamei'', ,,Căciula lui Guguţă'', ,,În ospeţie la Făt-Frumos'' de Spiridon Vangheli şi mici povestiri din creaţia populară ghaneză, engleză, scoţiană, sârbă.

Vangheli, Spiridon. Carte de citire şi gîndire: Lecturi pentru clasa a II-a. - Vol. II. – Ch., 2006. – 159 p.



În volumul autorul a încercat să fie şi mai mult pe placul copiilor prin redarea celor mai interesante fenomene din natură, viaţa păsărilor şi animalelor: ,,Ce ştim despre albine?'' , ,,Ceasornicul de flori'', ,,Cum pleacă păsările migratoare'', ,,Atracţia Pământului. Primul cosmonaut'' ,,Gâştele care au salvat Roma'', ,,O raţă arhelog'', ,,Lupul mării' ş. a.




Vangheli, Spiridon. Carte de citire şi gîndire: Lecturi pentru clasa a III-a. - Vol. III. – Ch., 2006. - 192 p.



Pentru cei din clasa a III-a, care deja au făcut cunoştiinţă în vol. II cu lumea înconjurătoare. În volumul III Spiridon Vangheli face cunoştiinţă copiilor cu Ion Creangă ,,Scrisoare lui Eminescu'', ,,Ion Creangă când era de seama ta", "Smântânitul oalelor''; Ion Druţă ,,Sora'' ,,Ştefan cel Mare vorbind către nepoţi'' de Leo Butnaru ş. a.



Vangheli, Spiridon. Carte de citire şi gîndire: Lecturi pentru clasa a IV-a. – Vol. IV. – Ch., 2006. - 208 p.


După lecturarea celor trei volume, în cartea a IV ve-ţi găsi povestiri care contribuie la educarea şi formarea personalităţii copiilor. Este o carte în care pe parcursul lecturii copii se vor întâlni cu multe personalităţi de pe glob: ,,Charles Darwin când era de seama ta'', ,,Mark Twain pe când era copil'', “Walt Disney când era de seama ta'', ,,Edwin Aldrin, Omul pe lună'' ş. a.



Vă aşteptăm la bibliotecă pentru a împrumuta aceste minunate cărţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu